Cum ati decis sa va creati propriul blog?

vineri, 27 august 2010

Blogging-ul , mai greu decat crede lumea

Ce pot sa spun, "bloggarealea" e o treaba grea, mai ales pentru cei ca mine. Nu pentru ca nu ai timp sa te ocupi de un blog (ma rog, si asta), dar de cele mai multe ori pur si simplu nu ai ce sa scrii, asa ca te afli in fata tastaturii, plictisit (ca altfel de ce te-ai fi gandit sa scrii pe blog), dar fara a putea tasta mai mult de 10 cuvinte si a le ordona in propozitii. E greu! As vrea si eu sa am "talentul" scrierii, sa ma pot exprima in scris la fel de bine precum o fac vorbind, dar mi-e putin peste mana. Sunt invidios pe cei care au acest talent. Bineinteles ca e usor sa postezi un filmulet sau o poza si un comentariu atasat acestora, dar deja nu reprezinta un "post". As vrea sa fiu si eu ca acei oameni carora atunci cand le vine cheful, se aseaza comfortabil la tastatura, incep sa scrie fara a corecta sau a revizui de sute de ori ce au scris (pentru ca nu e nevoie, doar au o libertate extraordinara in a se exprima "in stilou"), iar in 15-20 de minute, au terminat! Acestia sunt cei care au stofa de scriitori. Eu pe de alta parte, daca nu am vreo idee stralucita de cum m-am trezit si nu ma grabesc sa o scriu repede pana nu o uit, trebuie sa stau 15-20 de minute doar pentru a gasi o idee buna. Apoi trebuie sa-mi pun gandurile in ordine, sa formulez ideile si apoi sa le scriu, ca mai tarziu sa le revizuiesc!!! Cum sa nu fiu invidios?

luni, 12 iulie 2010

Bine ca esti tu destept!


Acesta este titlul ultimei carti pe care am terminat-o si mi s-a parut delicioasa. Ea reprezinta o lectura pentru toti cei care se cred isteti sau care cred ca sunt peste masura de inteligenti. Inteligenta nu inseamna doar sa stii o multime de fapte si lucruri, ci inseamna cat de profund si interesant va puteti „stoarce” creierul pentru a gasi o solutie unica. La astfel de intrebari va puteti astepta citind cartea.

In fiecare an, profesorii de la Oxford si Cambridge pun intrebari aparent bizare candidatilor la admitere, in incercarea de a separa pleava de grau si pe cei destepti de ambele.

Explorand cu abilitate caile sinuoase pe care le parcurge mintea cand este solicitata, cartea de fata ofera raspunsuri surprinzatoare la 60 de intrebari atat de crude prin simplitatea lor.

Intrebarile adunate in aceasta carte se refera la un spectru amplu de subiecte dintr-o multitudine de materii predate in aceste institutii care au darul de a testa nu doar un intelect riguros ci si curiozitatea acestuia. La fiecare intrebare preluata din interviurile reale veti regasi explicatii cat mai elaborate si clare, pe parcursul a catorva pagini fiecare, pline de informatii si lucruri ce intriga mintea umana.

A fost o carte pe care cu greu am mai potut sa o las din mana, nu pentru ca e plina de suspans si actiune ci datorita unui umor intelectual aparte.

Pentru a ma intelege mai bine va dau exemple de cateva intrebari care mi-au pus rotitele in functiune si mi-au facut imaginatia sa zboare pe cele mai bizare culmi ale gandirii in cautarea unui raspuns cat mai elocvent.

“Cum ati descrie un mar?”

“Ce procent din volumul total de apa al lumii se regaseste intr-o vaca?”

"Ce te face sa crezi ca eu gandesc?"

miercuri, 30 iunie 2010

Completare - Coreea de Nord

Cum spuneam, capitala este printre putinele orase care are curent electric.





Hotelul de care va vorbeam, lasat in paragina...




"Marele" lider in vizita oficiala la idolul sau.



Demonstratie complet inutila....





Realitatea cruda...




Pana si aici vedem ceva cunocut



Coreea de Nord, subiect de vise

Coreeea de Nord reprezinta subiect de fascinatie al occidentului. Ea reprezinta locul unde comunismul si-a atins potentialul absolut. Coreea de Nord este pur si simplu o tara desprinsa de realitate, de lumea a treia putem spune. Populatia este izolata de occident in mod intentionat pentru a tine “raul” departe de popor. America este privita ca cel mai mare inamic al statului si copii sunt crescuti de mic intr-un spirit anticapitalist si indrumati spre a face orice pentru a-i tine pe “imperialisti” departe de “patrie”.

Oamenii din Coreea de Nord nu stiu ca americanii au aterizat pe luna, nu au acces la internet si nici telefonie mobila, dar au pretentia de a se numi o societate perfecta.

Cultul pentru conducatorul lor este conturat inca de la o varsta frageda. Fiecare familie are proriul portret al lui Kim Jong Il in fata caruia se inchina de cateva ori pe zi asemeni islamistilor.

Ca toti “marii” lideri comunsiti Kim Jong Il sufera de grandomanie, de aceea statul se crede intr-o concurenta desavarsita cu occidentul. Exemplele sunt multiple. Unul din preferatele consta intr-un imens hotel construit ca un raspuns asupra exploziei economice pe care o ducea Coreea de Sud, pentru a arata lumii ca arhitectura nord coreeana e mai buna. Constructia s-a dovedit a fi un esec total, materialele folosite nu erau suficient de rezistente, iar cladirea a fost abandonata, iar pentru acest esec al statului 23 de milioane de oameni au trebuit sa indure foamea. Acest exemplu este doar unul din numeroasele paradoxuri din Coreea de Nord.

Phenyang, singurul oras care are curent electric probabil are autostrazi e 4 benzi un sens, necirculate, zgarie-nori nelocuiti, cladiri marete construite doar pentru orgoliul liderului.

Desi multe guverne si ONG-uri fac eforturi mari pentru a incerca sa scoata oameni din tara si de a “fisura bariera comunista” ce inconjoara tara, Nord Coreea isi va pastra probabil actualul sistem de guvernamant, oamenii fiind orbiti de doctrina comunista, in special ca acum se afla si in posesia unui armament nuclear.



Am incercat sa descriu acest taram. desprin parca dintr-o carte cu povestiri, cat mai succint posibil. Sper ca v-a placut si o sa il intelegi sau o sa ii dati dreptate lui Calin ca este intradevar o lume fantastica pe care oricine o poate avea ca subiect de vise.

marți, 29 iunie 2010

Macar animalele nu "iau" de la Basescu

Pe cand "browse'am" pe youtube, am dat peste acest filmulet care mi s-a parut genial. Ideea nu este originala, dar totusi reuseste sa ii amuze pe multi romani. Filmuletul de la care a pornit toata "nebunia" a fost facut de un american si in loc de "Basescu" stapanul cainelui zicea "Barack Obama".
M-am gandit ca ar fi dragut sa fac acest filmulet cat mai cunoscut si poate reusesc si romanii sa retina ceva,

duminică, 20 iunie 2010

Noaptea lunga a filmelor scurte

Daca ar fi sa aleg un cuvant prin care sa caracterizez intreg evenimentul, acela ar fi :interesant. A fost un eveniment urban, la limita dintre underground si mainstream. La inceput locul era plin de oameni, toti voluntarii erau ocupati, o galagie de fundal infernala aproape ca nu te lasa sa porti o discutie.
Odata cu proiectia primei pelicule salile au fost de-a dreptul pline, lumea statea in picioare, pe scari, pe unde apucau. Pe masura ce trecea timpul, salile se goleau. Evenimentul a durat toata seara, a inceput la ora 21:00 si a durat pana la ora 6:00. Din nefericire eu nu am putut sta pana la final, dar din spusele prietenului meu Calin, cel care m-a convins sa vin la festival, la final nu au fost decat 100 de oameni din cei 1200 prezenti la inceput. Banuiesc ca nu toata lumea poate sta treaza pana la ora 6:00, dar sa pleci de la ora 12, exact cand se difuzau cele mai bune filme, castigatoare la numeroase festivaluri de aceeasi tematica, denota lipsa de interes, lucru neasteptat din partea oamenilor la un eveniment semi-underground.
Au fost vizionate scurtmetraje din toata lumea, iar dupa parerea mea au avut mare succes cele de productie romaneasca : "Muzica in sange", "Nunta lui Oli", "Derby", "Colivia".
Personal recomand toate scurtmetrajele difuzate, mai ales amatorilor de asa ceva, iar pentru a va ajuta, aceste a fost programul cu filmele difuzate la eveniment:

21:00 Filme Open UP:
Cum trece timpul/ Comme le temps passe – Franta, 2009, r. Cathy Verney
La 30 si ceva de ani, parizianul Baptiste, impreuna cu sotia, viziteaza un cuplu de prieteni cu care nu s-au vazut de multi ani. Prilej de trecere in revista a amintirilor, dar si a alegerilor de viata foarte diferite. Filmul a castigat premiul publicului la Clermont-Ferrand, cel mai prestigios festival de scurtmetraje din lume.
Nunta lui Oli – Romania, 2009, r. Tudor Jurgiu
In bucataria lui din București, Dorel se pregatește pentru ce pare a fi o petrecere. De fapt, este vorba de nunta fiului sau, care are loc in SUA. Cum e sa fii invitat la nunta prin webcam?
Logorama - Franta, 2009, r. Hervé de Crecy , H5, François Alaux , Ludovic Houplain
Curse de masini printre animale salbatice si o teribila si complicata criza a ostaticilor… Animatie castigatoare la Oscar.

22:30 Filme Warm UP:
Incident la o banca / Händelse vid bank – Suedia, 2010, r. Ruben Östlund
O reconstructie detaliata si foarte amuzanta a unui fals jaf armat la banca. Trofeul Ursul de Aur pentru scurtmetraj.
Frumoasa din Padurea Adormita a bunicii /Granny O’Grimm’s Sleeping Beauty – Irlanda, 2008, r. Nicky Phelan
Bunica povesteste „Frumosa din Padurea Adormita” din perspectiva zanei batrane, pe care n-a invitat-o nimeni la botez. O face oare din razbunare? Nominalizat la Oscar, categoria animatie.
Muzica in sange – Romania, 2010, r. Alexandru Mavrodineanu
O auditie la un faimos producator de manele; tatal si fiul sunt aproape de visul lor. Lucrurile nu merg insa asa cum se asteptau, dar, uneori, fericirea vine de unde nu te astepti. Cu Andi Vasluianu si Dorotheea Petre. Nominalizat la Clermont-Ferrand 2010.
Wallace&Gromit: A Matter of Loaf and Death – Marea Britanie, 2008, r. Nick Park
Mica afacere a lui Wallace si Gromit e in pericol atunci cand un ucigas misterios ameninta toate brutariile din oras. Animatie castigatoare la Premiile BAFTA.

23:50 Filme Winners UP:
Noii Locatari /The New Tenents – SUA/Danemarca, 2009, r. Joachim Back
Un vecin indiscret, un traficant de droguri ce-ti ingheata sangele in vene si un sot ce flutura o arma. Noul lor apartament isi dezvaluie o istorie terifianta intr-un film amuzant, romantic, dar si inspaimantator. Castigator la Oscar, sectiunea fictiune.
Mic dejun la Paris/ French Roast – Franta, 2008, r. Fabrice O. Joubert
Un om de afaceri isi savureaza cafeaua intr-o cafenea pariziana si descopera ca i-a disparut portofelul. Nominalizat la Oscar, categoria animatie.
Derby - Romania, 2010, r. Paul Negoescu
Intr-o seara, Mircea isi aude fiica de 15 ani facand sex cu prietenul ei in camera alaturata.
Film nominalizat la Festivalul de la Berlin.
In loc de Abracadabra/ Instead of Abracadabra – Suedia, 2009, r. Patrik Eklund
Tomas e cam batran pentru a locui cu parintii, dar visul sau de a deveni magician nu-i da alta sansa. Nominalizat la Oscar, categoria fictiune.

01:10 Filme invitate: TIFF 2010, sectiunea Umbre

02:00 Filme Cheer UP:
Hayerida (The Descent) – Israel, 2009, r. Shai Miedzinski
O familie cauta o piatra. O piatra ce ar putea deveni piatra funerara a fiului lor. Cautarea se transforma intr-o aventura. Castigator al Ursului de Argint.
Doamna si Coasa/ The Lady and the Reaper – Spania, 2009, r. Javier Recio Gracia
O doamna batrana si simpatica isi astepta moartea pentru a-l reintalni pe sotul pierdut. Dar, cand vine vremea, un doctor arogant tine sa-i salveze viata cu orice pret. Animatie nominalizata la Oscar.
Colivia - Romania/Olanda, 2009, r. Adrian Sitaru
Cina. Mama si tata mananca, in timp ce fiul isi face aparitia cu un porumbel ranit in brate. Va gasi baiatul intelegere la ai lui? Filmul a castigat premiul DAAD Short Film Prize la Berlin.
Pestisorul de Aur/ Miracle Fish – Australia, 2009, r. Luke Doolan
La aniversarea celor 8 ani, Joe isi doreste ca toti oamenii din lume sa dispara. E posibil ca visul lui sa fi devenit realitate? Fictiune nominalizata la Oscar.

03:30 Filme invitate: Best of Anim’est 2009

04:30 Filme Waking UP:
Septembrie/ September – Marea Britanie, 2008, r. Stewart le Maréchal, Esther May Campbell
Intr-un colt uitat de lume, Marvin are o viata trista. Aparitia unui adolescent extraordinar ii schimba insa complet viata. Castigator BAFTA.
Usa/ The Door - Irlanda/Ucraina, 2008, r. Juanita Wilson
Un barbat si familia sa au de-a face cu teribilele urmari ale dezastrului de la Chernobyl. Nominalizat la Oscar, categoria fictiune.
Venus si eu / Venus vs Me – Belgia, 2009, r. Nathalie Teirlinck
Marie are 12 ani, dar inca nu se poate desprinde de copilarie. Cand mama i-l prezinta pe noul sau iubit, fata incearca cu disperare s-o recastige numai pentru ea. Scurtmetrajul a obtinut premiul Academiei Europene de Film.

joi, 17 iunie 2010

Fifa World Cup 2010

Algeria
نجمة وهلال من أجل هدف واحد: النصر
(Star and crescent with one goal: Victory!)

Argentina
Última parada, la gloria
(Last stop: Glory)

Australia
Dare to Dream, Advance Australia

Brazil
Lotado! O Brasil inteiro está aqui dentro!
(The whole of Brazil is in here!)

Cameroon
Les lions indomptables sont de retour
(The Indomitable Lions are back)

Chile
Roja la sangre de mi corazón, Chile campeón
(Red is the blood of my heart, Chile will be Champion)

Côte d'Ivoire
Eléphants, battons nous pour la victoire!
(Elephants, let's fight for victory!)

Denmark
Det eneste der kræves, er et dansk hold og en drøm
(All you need is a Danish team and a dream)

England
Playing with Pride and Glory

France
Tous ensemble vers un nouveau rêve bleu
(All together for a new dream in blue)

Germany
Auf dem Weg zum Cup!
(On the road to get the Cup!)

Ghana
The hope of Africa

Greece
Η Ελλάδα είναι παντού!
(Greece is everywhere!)

Honduras
Un país, una pasión, ¡5 estrellas en el corazón!
(One Country, One passion, 5 Stars in the heart)

Italy
Il nostro Azzurro nel cielo d'Africa
(Italian Azzurro on African sky)

Japan
侍魂はくじけない!日本勝利!
(The Samurai spirit never dies! Victory for Japan!)

Korea DPR
또다시 1966년처럼, 조선아 이겨라 !
(1966 again! Victory for DPR of Korea!)

Korea Republic
승리의 함성, 하나된 한국
(The Shouts of Reds, United Republic of Korea)

Mexico
¡Es tiempo de un nuevo campeón!
(It is time for a new champion!)

Netherlands
Let niet op de grote 5, maar pas op voor de oranje 11
(Don't fear the big five, fear the Orange eleven)

New Zealand
Kickin’ it Kiwi style

Nigeria
Super Eagles super fan united we stand

Paraguay
El león Guaraní ruge en Sudáfrica
(The Guarani lion roars in South Africa!)

Portugal
Um sonho, uma ambição…Portugal campeão!
(One dream, one purpose… Portugal victorious!)

Serbia
Igramo srcem, vodimo osmehom!
(Play with the heart, lead with a smile!)

Slovakia
Rozbehnime to: Slovensko do toho!
(Shake the green field: Go Slovakia!)

Slovenia
Z enajstimi pogumnimi srci do konca
(With eleven brave hearts to the end)

South Africa
One nation, proudly united under one rainbow

Spain
Ilusión es mi camino, Victoria mi destino
(Hope is my road, victory my destiny)

Switzerland
Hopp Schwiiz! - "Hop Suisse!" - "Forza Svizzera!" - "C'mon Switzerland!"

Uruguay
El sol brilla sobre nosotros. ¡Vamos Uruguay!
(The sun shines upon us. Go Uruguay!)

USA
Life, Liberty, and the Pursuit of Victory!


Acestea sunt sloganurile celor 32 de echipe care unite printr-un imn sub acelasi steag isi vor dezbate suprematia in fotbal.

Este o ocazie extraordinara prin care oamenii uita de diferentele dintre ei si se unesc toti prin aceeasi pasiune: fotbalul.